De aproape 12 ani,  Adrian Cioroianu, ca o adevărată Şeherezadă la masculin, deapănă molcom (deşi e oltean get-beget) poveşti suprapuse, pentru miile de Harun-Al-Rashid-zi dilematici.
Cu răbdare, talent şi discret umor, el ne povesteşte România de ieri şi de azi, România din Oltenia, Ardeal sau Moldova, de pe faleza Dunării sau de la poalele Carpaţilor, din Canada, Paris sau Budapesta, într-o manieră atât de sinceră  încât pare incredibilă. Este însă România pe care o trăim şi noi zi de zi, dar nu o mai vedem din cauza televiziunilor de ştiri apocaliptice şi a discursurilor politicianiste.
Ca în O mie şi una de nopţi, sute de personaje populează povestirile lui Adrian Cioroianu, de la cele arhi-cunoscute, care ne-au schimbat destinele, Carol al II-lea, Antonescu,  Ceauşescu, Stalin, Gorbaciov, George W. Bush, la cele ştiute doar de autor, amicul Gelu M., doamna Lia-Liutza, domnişoara Sidi. Şi fiecare dintre ele îşi trăieşte propria-i poveste, în interiorul povestirilor autorului. Personificată, România însăşi,  această « doamnă venerabilă, care s-a născut la puţină vreme după moartea lui Decebal » este personaj principal  al uneia dintre povestiri.
De-a lungul timpului,  Adrian Cioroianu şi-a adunat  povestirile - încă nu sunt 1001, ci doar vreo 450 - între coperţile a două cărţi editate de Curtea Veche (un întreg program, numele acestei edituri): Scrum de secol. O sută una de poveşti suprapuse, în 2001 şi Visul lui Machiavelli. 150 de poveşti despre lucruri pentru care aţi putea renunţa la paradis, în 2010.
Aşa încât, dacă vreţi să trăiţi în lumea poveştilor, adică în România adevărată, alături de djini şi hoţul din Bagdad, - personaje din povestirile lui Cioroianu – închideţi televizorul  şi plonjaţi numaidecât în Visul lui Machiavelli, proaspăt ieşit de sub tipar şi lansat la Bookfest. Iar dacă nu mai aveţi răbdare până la următorul volum, cumpăraţi joia Dilema Veche şi vă garantez măcar o oră senină pe săptămână, fără…dileme.
Dodo Niţă

Nota bene.  Bine-bine, vor spune unii dintre dumneavoastră, dar ce legatură are istoricul Adrian Cioroianu cu banda desenată ? De parcă noi, bedefilii, am citi doar benzi desenate, iar reputatul publicist doar tratate de istorie. Răspunsul e în paginile Visului lui Machiavelli : Asterix umbla mai mult decât europeanul umilit,  La mulţi ani, Corto Maltese!, Minitehnicus, coleg de pagină cu Rahan, etc. La vremea lor aceste poveşti suprapuse, despre eroii celei de-a noua arte, au făcut furori în rândul bedefililor români, circulând între ei în copii xerografiate, dar ele îşi păstrează savoarea până astăzi, lucru absolut firesc, atunci când sunt scrise de un «fan BD cu ştate vechi» !