| Super! |
 |
 |
 |
Anul trecut la Salonul International al Benzii Desenate s-a lansat albumul SuperCostel al autorului iesean Jup. Acum am primit de la prietenul nostru Mati Botezatu o cronica a acestui album. Mati Botezatu este arhitect, grafician, autor si colecţionar de BD care va organiza la sfarsitul lunii un festival BD la Iasi. Revenim cu detalii. În luna octombrie a anului trecut a avut loc la Constanţa cea de-a 18-a editie a Salonului Internaţional de BANDĂ DESENATĂ. Unul dintre invitaţii de onoare ai evenimentului a fost ieşeanul Lucian Amariei, cunoscut mai degrabă sub pseudonimul artistic (D-l) JUP, care, cu acest prilej, şi-a lansat primul album: SuperCostel (40 pagini, alb/negru, editura PIM). Graficianul, art director la Ziarul de Iaşi, reface traseul în mod obişnuit parcurs de autorii vest-europeni de bandă desenată, care-şi publică povestirile, integral sau pe episoade, în periodice specializate, pentru ca mai apoi să le prezinte sub formă de album. Drumul consacrării lui începe în urmă cu doar 18-19 ani (Domnul Jup este tânar); de atunci, cu o cadenţă uluitoare, el mitraliază în diverse publicaţii peste 10.000 de caricaturi şi ilustrează câteva cărţi. Reuşeste să se impună ca unul dintre importanţii autori strips daily, gen care-l conduce firesc către banda desenată, modalitate de exprimare în care se simte în largul său (nu face un secret din pasiunea de consumator al unor astfel de producţii). De altfel, îşi mărturiseste deschis admiraţia pentru spaţiul de creaţie francofon şi disponibilitatea pentru autori ca Gotlib, Edika, Coyote, Larcenet, De Groot. Dintre români, îi admiră pe Ciubi (Alexandru Ciubotariu), Parligras, Petry … Este greu însă să găsim în desenele sale influenţe explicite ale acestori desenatori, cu toate că în topul preferinţelor lui se află toate albumele din seria “Bill Baround” ale lui Manu Larcenet, cea mai mare parte a albumelor lui Edika sau “Integrala” Marcel Gotlib (Gai Luron y compris) … SuperCostel reuşeşte să se lanseze cu succes în oceanul planetar BD, alături de alte câteva mii de producţii anuale, fără a-şi pierde însă identitatea. Prezenţa eroilor şi a super-eroilor pe piaţa DB mondială este una copleşitoare cantitativ, dar drumul Costelului autohton este distinct, diferit de al altor personaje cu care ar putea fi comparat: de exemplu, un Superdupont (Lob-Gotlib) venit să parodieze pleiada ultrapotenţilor cu înzestrări neverosimile, eroi ai unor aventuri prosteşti, cu o desfăşurare improbabilă în tărâm real. Vărul francez al lui SuperCostel imită sârguincios acţiunile epopeice ale modelelor sale, însă o face, şi nu fără succes, într-un mod băşcălios. Albumul lui Jup nu este o carte pentru copii (se integrează în formula BD pentru adulţi, sau altfel spus, pentru nivelul de înţelegere al acestora) şi nu poate fi asimilat (aşa cum ar putea să pară la prima vedere) unui alt BD, “Supermatou” (Jean-Claude Poirier), care, de asemeni, parodiază subiectul şi logistica corespunzatoare, însă cu mijloace adecvate micilor cititori . Descoperim în SuperCostel un personaj sintetic-reprezentativ al lumii româneşti de rând, şi nu bizara excepţie genetică pe care o poate sugera prima jumătate a numelui. Este o abordare deliberată a autorului, întărită de subtitlul albumului: “Intâmplări Extraordinare Din Viaţa Unui Om Obişnuit”. Costel nu ar fi Super dacă forţa sa nu ar rezulta din existenţa reală a unei întregi clase sociale legitimată de extra-larga multitudine. În timp ce întreaga cohortă de Super-eroi, într-un efort parcă concertat, se ia în serios şi întreprinde, întotdeauna în ultima secundă, fapte de salvgardare a Pământului, Omul Obişnuit – Costel, nu face NIMIC mareţ din toate acestea. Costel este un anti-erou BD iar “nimic” este un fel a spune, căci tot ce ţine de Costel este atins de UN UMOR NEBUN. Ajuns subiect de album, SuperCostel are reflexul românesc de a transfera povara muncii de pe umerii săi înguşti pe spatele îmblănat a două creaturi cu statut de guest stars - motanii Serioja şi Arnold -, a caror nume te duc cu gândul la polii de putere mondială. Tot ce întreprind aceştia este mai mult decât hazliu şi îngroaşă o gluma ale cărei limite de suportabilitate fac să se zguduie din temelii (de râs) orice fiinţă care ar fi vrut să-şi păstreze seriozitatea. Este de ajuns să se audă apelativul “Arnoaldeee…!”, ca să izbucnească automat hohote de râs, mai ceva ca la filmele cu Stand şi Brand … Dacă ar fi să ierarhizăm calităţile albumului D-lui Jup, umorul, umorul spumos si (in acelasi timp – paradoxal) consistent, stă pe primele trei locuri, îndeajuns pentru o terapie intensiv susţinută prin astfel de mijloace. Din acest punct de vedere, mi-e teamă că trebuie să spun: scenaristul Jup îl bate pe desenatorul Jup. În acelasi timp, important şi bine de remarcat este că linia desenului este compatibilă cu genul de umor practicat, iar abilităţile grafice sunt remarcabile. Excelente, prin inventivitate şi dinamism, sunt paginările casetelor. Şi, dacă veţi avea ocazia să priviţi variantele planşelor în format electronic, o să constataţi şi o să apreciaţi că D-l Jup este un priceput şi delicat colorist. Una peste alta şi toate la un loc, urmare a încărcăturii dense cu care şi-a mobilat opera nou apărută, este îndreptăţit demersul de a-i acorda Domnului Jup un nou, prea-bine meritat calificativ: acela de jupan al benzi desenate umoristice. JUP’N’JUP !
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |
|||||||||||||||
