Cea mai asteptata carte a toamnei!
Haiducul Iancu Jianu - o premiera absoluta pe scena benzii desenate PDF Imprimare Email

Născut în 1961 şi absolvent al Institutului Politehnic, Vali Ivan ar fi trebuit să fie unul dintre zecile de mii de ingineri din ţara noastră. Dar schimbarea de regim din 1989 a hotărât altfel. Talentat la desen şi dotat cu un deosebit simţ al umorului, încă din 1990 Vali Ivan s-a făcut remarcat ca desenator de presă şi caricaturist, difuzându-şi cu dărnicie caricaturile şi benzile desenate în mai toate publicaţiile vremii: Dreptatea (1990), Evenimentul Zilei (1994), Expres Magazin (1994), România Liberă (1996), Adevărul (1996-2002), TV Mania (1998-2000) Gazeta Sporturilor (1998-2000) şi Jurnalul Naţional (din 2002).
Începând cu 2003, el demarează  în paginile Jurnalului Naţional un serial BD in care satirizează moravurile clasei politice şi ale societăţii româneşti contemporane în general. Această bandă desenată este unică în ţara noastră, atât prin subiectele abordate, prin dimensiunea sa (o pagină întreagă de ziar) şi mai ales prin consecvenţa cu care apare, sâmbătă de sâmbătă, fără întrerupere, de peste 6 ani.Dar Vali Ivan – dotat cu o voinţă extraordinară - este un artist care se auto-depăşeşte în permanenţă. Astfel, în 2005, anul centenarului dispariţiei lui Jules Verne, Vali Ivan publică la editura Egmont, în premieră mondială, albumul Cinci săptămâni în balon, adaptare a romanului cu acelaşi titlu. Albumul, vândut în 10.000 ex., a reprezentat o excelentă transpunere BD şi a apărut în condiţii grafice de excepţie.
Anul următor, pentru ediţia de duminică a Jurnalul Naţional, îl creează pe Clanţă, un puşti al timpurilor noastre. Prin peripeţiile de zi cu zi ale personajului său, artistul creionează o dulce-amară cronică grafică a vremurilor noastre.In fine, înscriindu-se în mod natural în proiectul „Mişcarea de rezistenţă”al Jurnalului Naţional, de conservare şi promovare a adevăratelor valori culturale româneşti, Vali Ivan creează o nouă bandă desenată, Haiducul Iancu Jianu . Deşi un subiect des întâlnit (cel puţin în anii 60-70) în literatura şi cinematografia românească, în ţara noastră au apărut puţine benzi desenate cu haiduci. Practic doar două: Miu-al-Florilor (un haiduc din perioada fanariotă), imaginat de Al Mitru şi Aurel Tita şi desenat de Ioan-Deak-Cluj (în 1968) şi Albin Stanescu (în 1983), pentru revista Cutezătorii şi Haiducul Adam Neamţu, scenariu Damian Izverniceanu, desene Adam Morân, o carte BD apărută la editura Facla din Timişoara în 1985.
Haiducul Iancu Jianu este însă un proiect diferit, mizând pe veridicitatea personajului (care a existat în realitate – vezi muzeul său de la Caracal). Vali Ivan îşi schimbă -  pentru prima oară în 20 de ani - stilul grafic, adoptând unul realist, în conformitate cu scenariul povestirii şi se documentează minuţios pentru banda sa desenată, începând cu inserţia protagonistului în epoca istorică şi terminând cu decorurile şi veşmintele personajelor.Dinamismul naraţiunii, cu numeroase întorsături de situaţii, acţiunea în cascadă, realismul personajelor şi personalităţile lor bine conturate, practic invită  cititorul să trăiască pe viu emoţiile personajelor de hârtie. Banda desenată Haiducul Iancu Jianu se constituie astfel într-o lectură antrenantă pentru toate vârstele dar şi într-o lecţie de istorie bine documentată, şi nu ne rămâne decât să sperăm că, la final, cititorii Jurnalului Naţional şi toţi pasionaţii de benzi desenate din România să poată să aşeze în biblioteca lor şi un album reunind planşele cu peripeţiile Haiducului Iancu Jianu.
 Dodo Niţă

Nota. Am urmărit comentariile postate pe site-ul nostru dar şi pe altele, apropo de această bandă desenată. In ceea ce  mă priveşte, nefiind desenator, nu voi comenta aspectele care ţin strict de grafism, culoare, proporţii.  Pot doar să vă spun că la ora actuală, în România nu mai publica nimeni BD realiste care,  aşa cum s-a văzut, sunt mult mai mult greu de realizat decât cele comice (şi implicit suscită aşteptări mai mari din partea publicului). M-a mirat însă reacţia de pudicitate a unor cititori (nu ştiu ce vârstă au) contra unei pagini în care apare o femeie semi-nud (in trei casete i se vede o jumătate de sân).  Imaginile sunt comparate cu fotografii din Playboy sau Penthouse, ceea mi se pare rizibil şi mă fac să cred ca preopinenţii nu au deschis niciodată o astfel de revistă. Scena de semi-nud este absolut firească în economia benzii desenate, Iancu Jianu nu era în patul amantei sale ca să se roage împreună la Cel de Sus. Îndrăznesc să sper că nimeni nu va compara scena de biciuire a unui ţăran într-o pagină anterioară cu una de sado-masochism.
Fără a risca eu însumi o comparaţie, nu pot  să nu mă gândesc totuşi la filmul Păcală (cel din anii 70, nu cel din 2006, deşi ambele sunt regizate de Geo Saizescu şi chiar merită comparate între ele) şi să-mi amintesc cu nostalgie scena de nud complet când frumoasa Mariella se scălda în râu iar camera o filma printre crengi. De asemenea n-am să uit niciodată sânii bombaţi, gata să sară din corsetul Vasilicăi Tastaman, nevasta pădurarului, când aceasta se  giugiulea cu Păcală. A fost Păcală din 1974 un film erotic?
Comments
Comentariu nou Cautare
Andrei   |18-02-2010 21:33:46
Eh, un singur comentator din patru s-a plans de respectiva scena. Nu cred ca e reprezentativ.

Din pacate banda desenata lasa de dorit, mai ales la capitolul desen...dar cum zic romanii, "mai bine decat nimic".
daniel  - desenul si culoarea   |19-02-2010 12:43:35
Andrei, nu te supara, imi place spiritul tau critic referitor la realizarea desenului benzii desenate, dar nu lasa de dorit deoarece gandeste-te ca Vali Ivan a avut alt stil de reprezentare a desenului, nu a mai abordat stilul realist !!

Parerea mea este: coloritul lasa de dorit in special casetele in care actiunea se desfasoara seara sau noaptea !!!

As vrea sa te mai intreb ceva, esti profesor de desen, am observat ca ai "ochiul format" :) ?

A fi fost ideal :) sa ramana numai ink-uita banda desenata !!!!!!!!!!!!
daniel  - decenta   |18-02-2010 23:10:54
cel care e prea pudic "lecturand" benzi desenate, sa-si schimbe subiectul de lectura si sa citeaca ceva foarte.........pudic.

benzile desenate realiste fara putin erotism nu au nici un farmec !!!!!!!!

subscriu la punctul de vedere al d-lui dodo nita !
Cresponeus  - eros   |20-02-2010 01:55:51
"benzile desenate realiste fara putin erotism nu au nici un farmec !!!!!!!!" - e ciudata opinia unui cititor referitoare la calitatea obilgatorie a unei BD realiste. Oare Cheret, Forton, Gillon, Pratt, Coelho, Marcello, Livia Rusz, Puiu Manu, Sandu Florea, Ion Deac, Nicu Russu (D-zeu sa-l odihneasca) pomenind numai de cativa, aveau intr-adevar nevoie de scene de erotism ca sa ridice farmecul unei lucrari?
D-le Nita, opinia exprimata este personala, nu era nevoie sa afisati acel aer de superioritate sarcastica. In fond cititorii sunt cei care au tot dreptul sa-si exprime opiniile. Bune sau rele. Nu uitati ca noi cumparam sau nu acea revista. Raman la parerea ca este stupid sa desenezi o scena de dormitor in 4 casete din 9 intr-un episod care apare odata pe saptamna, fara un mic rezumat precedent. Nu cred ca unele scene erotice in BD cu tema istorica sunt absolut necesare. Eu zic sa nu confundam lucrurile. Daca acele scene pentru unii cititori sunt momente de fantezie adolescentina neamplinita treaba lor. Nu sunt un pudic, dimpotriva, dar ma astept ca intr-o serie istorica sa gasesc altceva. Nu m-am referit la restul episoadelor care sunt bune. E stupida comparatia cu filmul Pacala. Sper sa intelegeti singur de ce. Va rog acceptati unele critici si raspundeti civilizat. Nu asteptati ca tot ce se deseneaza acum la noi in tara sa fie ridicat in slavi. Motive pana in prezent nu prea sunt, cu toate ca imi doresc foarte mult sa existe, si macar sa revenim la nivelul anilor 70- 80'. Dar, cred ca societatea mai mult decade decat incearca sa se inalte. Cum spuneam, imi doresc ca aceasta serie sa fie un deschizator de drumuri si un succes, d-voastra sa fiti mai ingaduitor cu cititorii si sa stiti sa ascultati si ceea ce poate nu va place. Este o opinie personala, repet, dar personala este si decizia de a nu mai cumpara aceasta serie. Datorita d-voastra. Va multumesc.
daniel  - Andrei=Cresponeus:)   |20-02-2010 18:13:11
pentru Cresponeus (Andrei)

chiar daca ai (si sigur ai) tangenta cu editarea, desenarea benzilor desenate, fii sincer, scenele acelea atat de blamate ca fiind nepotrivite in Iancu Jianu, sunt bine realizate din punct de vedere al constructiei desenului????????????????:))

un pic de invidie exista, nu?

da-mi exemplu de un autor de benzi desenate realiste, publicat in momentul de fata in Romania, intr-un periodic cum este Jurnalul de Duminica !!!

exclus publicatiile de profil !
Cresponeus  - confuzie   |20-02-2010 22:48:36
Daniel, faci o confuzie. Nu stiu cine este Andrei. Nu este vorba de nici o teorie a conspiratiei, este doar o parere a unui cititor. Din punctul de vedere al constructiei desenului, dinamica personajelor, unghiul de vizionare, plasarea bulelor si subiectilor in casete aceasta este foarte buna. Grafica insa, de exemplu detaliile anatomice legate spre ex de pliuri, muschi, tendoane eu personal le-as fi apreciat mai mult daca ar fi fost executate din tus, nu din culoare. Dar asta tine de gust, si repet, este doar o parare personala. Doar am fost invitati sa ne spunem parerea. Mi-e jena sa insist asupra aceluiasi lucru: desenele sunt ok, dar nu cred ca detaliile erotice sunt nimerite intr-o serie istorica. Daca doream asa ceva cautam in BD-urile de profil (Adult Hentai Manga, Von Gotha, Fansadox, etc). De ce trebuie intotdeauna sa confundam lucrurile? Gandeste-te la pustii de 10-12 ani care citesc seria Iancu Jianu intr-o duminica, fara sa aibe habar cine a fost eroul, nu au nici un mic rezumat, si vad un tip macho si o tipa siliconata, care da, e clar ca arata foarte bine. Dar ce folos? Accentul in loc sa fie pus pe un mesaj mai profund transmis si prin text, el ricoseaza superficial doar la niste imagini erotice . Scenele respective cu Jianu puteau fi desenate astfel incat sa exprime acele momente altfel. Daca ar fi aparut vre-o serie BD cu Stefan cel mare, ar fi fost mai atragatoare daca ar fi aratat si momentele fierbinti din dormitorul lui? Se stie ca a fost un neastamparat...
Nu exista nici o urma de invidie, nu mai am demult astfel de trairi. Nu sunt desenator, si nu am nici o legatura cu intimitatile lumii BD. Si poate este mai bine asa, deoarece sunt liber. E doar vorba de gust. Sunt chiar foarte multumit de aceasta realizare si-mi doresc sa apara cat mai multe lucrari de benzi desenate la noi in tara. Autorul am inteles ca si-a schimbat stilul, si cred ca nu este usor. In Romania in acest moment, nu stiu ce autor as putea sa-ti indic care publica ceva realist oricum, ...poate Puiu Manu cand va termina reeditarea la "Toate panzele sus". Apropo, lucrarea ar fi mai valoroasa daca ai vedea cateva scene amoroase de 4-5 casete pe o pagina, cu Adnana siliconata si cu fesele de negresa? Intreaba-l pe Dl Manu.
daniel  - scuze   |21-02-2010 14:23:53
da, am gresit, nu sunteti aceeasi persoana, am citit comment-ul la primul articol despre Iancu Jianu si am crezut ca Andrei e aceeasi persoana cu Cresponeus !!

si Vali Ivan a gresit ca a introdus cele 4 casete erotice intr-un bedeu istoric...
dar totusi sa-i mai lasam o sansa, nu ??

si acum ce putem face????!!!
oricum se pare ca esti de profesie bedefil, comicsartist, critic de arta s.a.m.d. :), eu nu cred ca esti doar un simplu cititor al jurnalului de duminica

ma predau !

imi cer scuze...
ai invins !!!

cu respect, daniel


p.s. referitor la Adnana siliconata si cu fese de negresa, lucrarea nu ar fi mai valoroasa, dar cu siguranta s-ar vinde mai bine !!!!;)
daniel  - Puiu Manu   |21-02-2010 14:33:03
deci, Cresponeus, pana la urma, nu te supara ca te abordez iarasi, cum vine asta?

n-ai nici o legatura cu intimitatile lumii BD, dar stii ca in curand Puiu Manu va termina reeditarea la "Toate panzele sus" sau numai banuiesti ca atunci cand se va intampla acest fenomen va mai fi publicat un bedeu intr-o publicatie din Romania ????

chiar daca nu ai nici o legatura cu intimitatile lumii BD, esti un mare bedefil !!:) si cred ca ai cca 45-50 ani :)
Cresponeus  - scuze ok   |21-02-2010 23:05:13
Scuzele se primesc, si e valabila si reciproca. Si tu ai tot respectul meu, impreuna cu toti acesti domni care se straduie sa faca ceva pentru banda desenata romaneasca. Autorului nu numai ca-i lasam o sansa in continuare, dar chiar il rugam sa continue cu succes ceea ce a inceput si sa fie si un exemplu de curaj si profesionalism pentru alti artisti. Opinia mea ramane doar o opinie. Orice persoana stie sa gestioneze niste laude, dar niste sugestii care poate nu-i convin necesita un anumit tact si rabdare. Si un miligram de adevar daca exista acolo, poate fi folosit pana la urma tot in folosul sau.

De fapt, nici nu stiu daca autorul a citit dialogul nostru. Nu am spus-o cu rautate, si daca tonul a sunat prea taios imi cer din nou scuze.
Nu sunt un mare Bdfil, dar sunt liber sa gandesc, sa apreciez, si sa ma bucur de frumos. Referitor la Dl.Manu, orice e posibil in momentul aparitiei.
daniel  - benzi desenate realiste   |22-02-2010 14:33:33
doresc sa postez un link pentru d-l Cresponeus si pentru administratorii site-ului www.salonbd.ro.

contine planse originale si altele asemenea
http://www.danielmaghen.com/fr/index.htm
Dodo Nita   |22-02-2010 11:59:58
Buna ziua,
In primul rand doresc sa-mi cer scuze vizitatorului care s-a simtit ofensat de opinia mea la postul “Iancu Jianu”. Nu este scopul nici al meu nici al acestui site sa jigneasca pe cineva, ci doar sa informeze si eventual sa creeze o emulatie in randul bedefililor de la noi.
In al doilea rand in week-end m-am intalnit la Bucuresti cu mai multi bedeisti si am avut diverse discutii despre pasiunea noastra comuna, banda desenata.
Astfel Vali Ivan mi-a comunicat urmatoarele :
- stie de problema cu culorile – este una de natura tehnica – si va incerca s- o remedieze in perioada urmatoare ;
- desenul din Iancu Jianu nu este realist, ci aproape realist, autorul pastrandu-si libertatea de a exagera corpuri, trasaturi ale fetelor, pentru o expresivitate mai mare si pentru eleganta, asa cum se practica in banda actuala, moderna, din spatiul franco-belgian.
- banda desenata Iancu Jianu este accesata saptamanal de mii de vizitatori, deci e firesc sa fie si cititori care sa nu le placa un aspect sau altul al BD-ului sau ;
- in fine, pentru cititorii care descopera BD-ul pe parcurs, a creat un link care duce de la caricatura sa din Jurnalul National (sau chiar de pe site-ul nostru) direct la sectiunea « Iancu Jianu » de pe site-ul cartoonpress.ro.
De asemenea Puiu Manu ne-a spus ca are jumatate din » Toate panzele sus ! » gata . In total vor fi 32 de planse full color. Speram sa lansam albumul in octombrie la Constanta, impreuna cu monografia Puiu Manu.
Marius   |25-02-2010 18:33:53
Dodo draga,
daca ai "vorbitor" cu Puiu Manu sa-i transmiti ca daca nu-i iese bine culoarea, mai bine sa nu n-o aplice si sa lase BeDeaua alb negru pentru ca stilul sau, in masura in care si l-a pastrat, e putin mai pretentios (n-are contur inchis, bine definit) si, decat cu o culoare prost pusa, mai bine arata alb-negru. Evident, coperta e musai sa fie color si, daca se poate, sa fie picturala ca cea a editiei originare.
Intre altele, felicitari pentru volumul despre Livia Rusz. Ar fi fain daca s-ar si gasi de vanzare prin librarii, altfel nu prea promoveaza BeDeaua romaneasca decat in circuit inchis, adica ramane tot intre cunoscatori.
Imi pare rau pentru Vali Ivan dar ar fi fost mai bine sa ramana la stilul sau semicaricatural care, dublat si de un scenariu pontos, are un impact mai mare decat subiectul asta "pretios" despre unul dintre eroii controversati ai neamului.
In ce-l priveste pe Iancu Jianu, eu raman la Adrian Pintea, fara suparare.
Dar asta nu inseamna ca n-am sa cumpar albumul. Macar din "patriotism bedefil".
daniel  - da, monocolor ar fi ok!   |26-02-2010 11:55:03
Da monocolor ar fi ok !
Dar cand va aparea albumul???
Si in legatura cu Adrian Pintea, ar fi bine sa-i "taie" mustata Jianului:)???
Marius  - "Mustata" lui Jianu   |27-02-2010 13:43:38
Nu stiu daca a fost o gluma chestia cu mustata da' eu ma prind in joc si raspund cu riscul de a ma supune ironiilor.
Cu mustata sau fara mustata, depinde daca exista documente care sa ateste care era infatisarea omului. Eu nu cunosc, nu-mi place istoria desi imi plac BD-urile istorice, asa ca nu ma pot pronunta.
Insa sunt de parere ca, daca faci o BD istorica, e musai sa te documentezi serios pentru ca, dupa ce-ai lansat-o, generezi tot felul de polemici legate de "adevarul istoric" si deviezi atentia de la ideea de BD, daca nu o chiar compromiti; risti sa te alegi cu afirmatii de genul "BD-urile istorice sunt niste productii dubioase in care autorii debiteaza tot felul de bazaconii despre istoria neamului". Nu spun ca asa se va intampla cu acest album ci ca trebuie sa se tina cont de acest aspect pentru ca nu e fictiune totala. De fapt fictiune totala nu poate fi decat ceva legat de viitor... si poate nici atunci.
Francois TETEVIDE   |23-02-2010 12:27:36
Ah si y avait pas le paiement des droits d'auteur qui me refroidissent ce serait un plaisir d'en éditer une version française traduite par Dodo pour le territoire français... afin de faire découvrir ce qui risque d'être un des fleurons de la BD Roumaine...
Maxim  - Euh   |28-04-2010 15:07:34
Ton attention est touchante, mais 'y a aucun risque pour la BD Roumaine.
Il suffit de t'adresser en prive a Vali et a Dodo, que tu evoques a chaque fois.
daniel  - episodul de astazi   |27-02-2010 23:22:56
Eh, episodul de astazi, din punctul de vedere al adevarului istoric...

Oare chiar asta sa fie realitatea istorica, Iancu Jianu in ipostaza de haiduc, ataca noaptea conacele boierilor ???

Am mai auzit pe la tv acum cateva saptamni ca de fapt haiducii erau criminali, omorau boieriii...

Nu stiu ce sa mai zic ...
François TETEVIDE   |05-03-2010 11:33:45
Dodo,
Connaissez vous personnellement l'auteur, donnerait il l'autorisation et la permission d'un tirage à 100 exemplaires dans la langue de Molière traduit par vos soins afin de faire découvrir à quelques amateurs ce héros roumain de grand chemin ?
daniel  - O remediere binevenita   |06-03-2010 18:42:22
Acum da!!!!!
In episodul de astazi, 06.03, s-a imbunatatit vizibil policromia BD-ului !!!!

Felicitari!!!
Eddie   |11-04-2010 22:01:02
Desenul insa a ramas tot naiv, iar textele tot puse cu furca. Haideti, domnule Ivan, puteti mai bine de atat. Sper.
Maxim  - Mesaj de pace   |29-04-2010 14:34:46
Lui Francoiis nu i-a raspuns nimeni. Incercasem eu, in franceza, sa-i raspund. Mesajul n-a mai aparut. Tehnicalitati...! oricum nu pe mine voia sa ma "auda" :)) Sa nu-si faca griji ca nu exsita niciun risc! Pentru descoperirea acestui haiduc, mai bine sa vada filmele! Les haidouks au avut succes si mai au inca (vezi si taraful) in Franta! Vali poate ca apasa prea tare pe latura asta de Fanfan, Cartouche, d'Artaganan et Co.
daniel cristea  - scenariul...   |09-08-2010 11:36:46
Nu stiu de ce dar de vreo 5-6 episoade, scenariul mi se pare putin dezlanat, parca nu mai are continuitate de la un episod la celalalt si e cam lipsit de actiune !!!
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."